We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. Read more…
Friday
13
APR

Curs: Pictura tradițională a icoanei pe lemn/Sfântul Gheorghe

17:30
19:30
Casa Junilor
Event organized by Casa Junilor

Get Directions

Category
#var:page_name# cover

►Reputatele artiste și restauratoare de artă Victoria Ţăroi și Georgiana Gămălie, de la Asociația Culturală Artessentia vă propun un nou curs de iniţiere în tainele picturii icoanei pe lemn, în tehnica vechilor iconari.
►Pe durata a opt şedinţe, veţi picta un detaliu al Icoanei Sfântului Gheorghe (circa 1300), atelierul lui Manuel Panselinos, Mănăstirea Vatoped, Muntele Athos, Grecia.
►Fiecare participant va lucra o icoană pe blat de lemn grunduit de dimensiunea 21/29 cm.

Structură curs: 8 şedinţe a câte două ore
Program săptămânal, vinerea, in 13, 20, 27 aprilie, 4, 11, 18, 25 mai si 1 iunie 2018, orele 17.30-19.30.
1. a) Scurtă prezentare a icoanei. Geneza icoanei. Icoana românească pe lemn.
b) Pregătirea pentru pictura icoanei (rugăciuni ale unor iconari şi zugravi bisericeşti). Transpunerea desenului pe blatul de lemn grunduit.
2-7. Aplicarea foiţei metalice aurii. Însuşirea teoriei cromatice specifice. Inventarul instrumentarului cromatic. Tehnici de preparare a pigmenţilor. Aşezarea în straturi a zonelor de culoare dupa izvodul/modelul ales - proplasma, semicarnaţie, carnaţie, lumini/ blicuri.
8.Vernisare.

►Taxa de participare: 600 lei (se achita la prima sedinta).

►Număr de locuri limitat : 10 participanţi
________________________________________
INSCRIERI: prin confirmare fermă cu titlul „Curs icoană lemn" la casajunilor@gmail.com, împreună cu datele dumneavoastră de contact (numar de telefon si nume complet) sau prin mesaj privat pe mesageria acestei pagini. Contact: 0762633745

Acest curs se adresează adulţilor care doresc să își valorifice timpul printr-o reîntorcere la arta vechilor iconari, pentru a-și însuși istoria și tehnica acestora. Dorim să va oferim o experiență plăcută, prin care emoția subconștientului dumneavoastră, provocată prin artă, să se exprime la modul cel mai personal, cu sensibilitate, căldură sufletească, exuberanţă şi moderaţie în cadrul dat. La sfârşitul cursului, icoana realizată va aduce un plus ambianței căminului dumneavoastră sau se poate transforma într-un cadou original pentru cineva drag.

►Echipa noastră, o echipa creativă și complexă, compusă din specialiști pe o arie largă de domenii, se modelează pe diverse subiecte de patrimoniu repunandu-le în atenție prin artă actuală.
Cursurile sunt susţinute de Victoria Taroi și Georgiana Gămălie, membre fondatoare ale Asociaţiei Culturale Artessentia, asociaţie situată în inima Scheiului, care se preocupă de revitalizarea prin artă a patrimoniului local.

►Victoria Ţăroi - licenţiată in conservare - restaurare la Facultatea de Arte Vizuale din Timişoara, cu dublu masterat în restaurare iconă şi textile - este un reputat artist vizual cu numeroase expoziţii de nivel naţional şi internaţional, cu experienţe multiple în cercetare si restaurare artă, pedagogie si curatoriat, cu portofoliu amplu in domeniul design-ului muzeal, de interior, obiect, mobilier si vestimentar.

►Georgiana Gămălie - licențiată în conservare - restaurare icoană/ lemn policrom la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dimitrie Stăniloaie" din Iași, doctor în biologie aplicată în domeniul conservării colecțiilor muzeale- are o vastă experiență în domeniul cercetării și restaurării de artă, pedagogic, muzeal și curatorial, precum și o largă arie de exprimări personale ca artist vizual.

Venue

Casa Junilor