We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. Read more…
Saturday
19
MAY

Cu bicicleta pe dealuri, prin împrejurimile Zărneștiului

09:00
20:00
Neotour Brașov
Event organized by Neotour Brașov

Get Directions

Category
#var:page_name# cover

Aflat la poalele munților Piatra Craiului, orașul Zărnești este un punct important pe harta turistică a României, în special datorită peisajelor sălbatice care-l înconjoară dar și mulțumită ospitalității oamenilor. Turiștii au aici posibilitatea de petrece multe zile explorând traseele montane, pot practica călăria, alpinismul, cățăratul, dar și ciclismul. Vă invităm să descoperiți alături de noi frumusețea acestor locuri, din șaua bicicletei. Pentru aceste ture vă recomandăm să aveți la voi și aparatele de fotografiat.

Perioada: 19-20 Mai 2018
Mărime grup: 4-12 Persoane
Pret: 180 Lei / 40 Eur


Ziua 1: Zărnești-Satul Măgura - Satul Peștera - Moieciu de Jos - Șimon - Bran - Zărnești
Părăsim orașul Zărnești și pedalăm pe drumul forestier care ne duce spre pădure; ne alimentăm cu apă proaspătă de la Fântâna lui Botorog și continuăm urcarea spre Prăpăstiile Zărneștiului un loc spectaculos unde ar fi bine să aveți la îndemână aparatul de fotografiat fiindcă pereții stâncoși înalți de 200 de metri cu siguranță vă vor lăsa cu gura căscată. De aici ne întoarcem pe același drum și începem o urcare serioasă spre satul Măgura și, odată ieșiți din pădure, avem parte de peisaje de vis, unice în România. Ne continuăm drumul printre case, pe dealuri și ajungem în satul Peștera unde cu siguranță ne vom opri des pentru a face fotografii. Dacă sunt doritori, vizităm și Peștera Liliecilor însă atenție, înăuntru este foarte mult noroi. Coborâm pe un drum asfaltat plin de serpentine și ajungem în Moieciu de Jos, ajungem în satul Șimon, unde urcăm din nou printre case spre Mănăstirea Bran. De aici, avem parte de o panoramă superbă spre Munții Bucegi dar și spre dealurile din jurul Branului. Ne întoarcem spre Bran și facem stânga prin satul Predeluț după care coborâm în orașul Zărnești spre cazare.

Ziua 2: Zărnești - Vulcan - Holbav - Poiana Mărului - Zărnești
Traversăm orașul Zărnești și începem o urcare scurtă dar destul de accentuată spre rezervația de urși Libearty. Facem turul rezervației și ne continuăm drumul pe șoseaua spre Vulcan, vizităm biserica fortificată din localitate și începem urcarea spre satul Holbav, nu înainte de a arunca o privire în spate pentru admira peisajul. Ajunși în vârf, luăm o scurtă pauză și începem coborârea prin sat, într-un cadru natural desprins din basme unde vom auzi doar cântecul păsărilor. Ajunși din nou la șosea, pedalăm spre comuna cu cea mai mare suprafață din România: Poiana Mărului. De aici și până în Zărnești mai sunt câțiva kilometri de șosea și o scurtă urcare.

Other events by
Neotour Brașov